Nu exista in vocabularul arhaic nici un cuvant pentru formatiuni mai mari de convietuire sociala. El nu cunoaste din vremuri strabune decat satul si cetatea (N. IORGA).

In Moldova si Tara Romaneasca pamantul de mostenire, ramas de la strabuni se cheama mosie, caci mos inseamna atat bunic, cat si strabunic. De aceea taranii liberi care nu erau dependenti de nimeni in afara de administratia centrala se numeau mosneni.
Procesul de transformare a obstilor vicinale in unitatea administrativa a satului a fost indelungat si complex. Doua sunt elementele fundamentale care caracterizeaza transformarea obstilor in sate: teritorialitatea si statornicia.

Categorii de sate

2.4.1. Satele libere – asupra lor domnul isi exercita doar o autoritate publica deoarece conducerea administrativa apartinea obstii satului, adica „oamenilor buni si batrani”. Acest sfat al obstii avea loc in zilele de sarbatoare si cu respectarea unor ritualuri bine cristalizate.
Locuitorii lor se numeau razesi in Moldova si mosneni in Tara Romaneasca.
2.4.2. Satele aservite
Dupa cum tradeaza denumirea, acestea dependente, cu un alt statut juridic decat cele libere. Satele aservite erau domnesti, boieresti si manastiresti.
2.4.2.1. Satele domnesti puteau fi si ele de doua feluri: unele care apartineau domnului ca persoana fizica, dobandite prin mostenire sau prin cumparare si fata de care domnul se comporta ca un stapan feudal; altele apartinand institutiei domniei.
2.4.2.2. Satele boieresti. Fara indoiala, inca inainte de constituirea statelor feudale, multe din sate au fost aservite sau cumparate de mari familii feudale. In baza lui ius eminens, dupa constituirea statelor feudale, domnul le-a recunoscut aceste drepturi de proprietate asupra satelor.
2.4.2.3. Satele manastiresti erau proprietatea manastirilor si erau administrate de egumenul manastirii. Hrisoavele de imunitate privind satele manastiresti erau mai largi decat in cazul satelor boieresti.
2.4.3. Sloboziile erau o categorie de sate ce se constituite in se¬co¬le¬le XIV–XVIII fie pe pamant domnesc, fie manastiresc / boieresc, din vointa domnului pentru scopuri precis determinate. Acestor colonisti li se acordau prin hrisoave domnesti scutiri la dari si de munci datorate proprietarului terenului pe un anumit timp determinat, de la unul la zece ani, cu exceptia birului si a indatoririlor militare.