Liviu Rebreanu (1885-1944), un autor implinit in real si descris de altii drept realist o rupe definitiv cu prezentul si deschide o enclava in trecut. Spre un trecut nu istoric, ci mitologic de mare luxurie si violenta coloristica, izoland o realitate patetica, pentru a face o adevarata arheologie interioritatii.

Adam si Eva surprinde intr-o perspectiva uluitoare iubirea, proiectand-o in diferite epoci ale umanitatii si sintetizand divinul sentiment  printr-o serie de povesti de dragoste si trairi ale personajelor desprinse parca din fantastic.
Fiecare capitol al romanului, ca proiectie intr-un nou spatiu mitologic al erosului reface printr-o singura sectiune arheologica intregul drum al existentei. Se oglindesc nu actiuni, ci viituri sufletesti, nu personaje ci aparitii hieratice, aceeasi rasfrangere intre spiritul de opozitie si atractie si in plus aceeasi constructie de simetrii permanent reductibile.

“Inceputul “ debuteaza cu descrierea odaii de spital, unde bolnavul Toma Novac statea neclintit, inconstient, asteptandu-si parca chemarea spre un univers nou, indepartat de unde nu mai exista cale de intoarcere. Fuesese impuscat in urma cu cateva zile de sotul gelos al femeii pe care abia daca o cunostea, dar cu care impartea lumea toata, intreg misterul iubirii, cea care il facea sa se cutremure din temelii. In ultimele clipe ale existentei incepe sa-si adune o serie de ganduri, imagini filozofice care ii sunt brusc tulburate de amintirea cuvintelor lui Tudor Aleman, un batranel marunt si intelept cu care se confruntase de cateva ori in trecut si care ii rastalmacii convingerile asupra vietii si mortii. In viziunea acestuia, nasterea si moartea sunt doar etape scurte ale intregului drum parcurs de suflet prin univers si prin moarte ni se deschide usa necunoscutului. Aceasta trebuie sa inceteze sa mai inspaimante intrucat “viata adevarata e una si neintrerupta, dincolo de viata si moartea pamanteasca”. “Scanteia divina” a sufletului e in stare sa invinga orice durere fizica, pamanteasca, sa treaca de barierele impuse de timp si spatiu. Spiritul uman se identifica nu cu vorbe ci cu intreaga materie care cuprinde dumnezeirea. Convingerea lui este ca sapte vieti tereste alcatuiesc o viata adevarata si ca sapte este numarul sfant. In apropierea mortii omul invata sa dea ascultare vorbelor sufletului care rasuna mai mult ca oricand. Tudor Aleman isi face aparitia si la spital, insotit de Ileana, iubirea lui dumnezeiasca. Numele femeii ii aprinse bolnavului in inima un dor nebun de viata, o incercare suprema de a birui moartea. Totusi clipa verificarii divine soseste si atunci urmeaza sa-si traiasca toate cele sapte vieti intr-o fulgerare.
Primul capitol prezinta povestea tanarului Mahavira din India, fiul pastorului Kaurava si a femeii acestuia Radha. De mic era atras de povestile cu regi, cu brahmani facatori de minuni si cu lupte nesfarsite dintre neamuri de eroi. Era cuprins de o intelepciune infricosatoare care il determina pe tatal sau sa-l trimita in slujba Inteleptului Inteleptilor pantru a-l “lumina” cu tot ceea ce acesta stia. In scurt timp ajunge parte de universul acela al brahmanilor plini de taine, apropiindu-se primejdios de mult de Intelept. I se cere sa-l insoteasca pe acesta in calatoria mantuirii care urma sa o faca spre orasul sfant Hastinapur, unde urma sa-l confrunte pe Regele Arjuna a carui pilda pacatoasa cuprinse parca intreg pamantul. Aici simte pentru prima data bucuria nemarginita a iubirii cand o intalneste pe una dintre fecioarele din castelul regelui, Navamalika. Clipa aduse pentru amandoi un sentiment divin, impresia ca se cunosteau inca de la inceputurile existentei si ca “soarta lor e implinita pentru totdeauna”. Inteleptul Inteleptilor il dojeneste pe maleficul rege care insa blestema momentul venirii lui in imparatia sa. Urmeaza zile distrugatoare pentru tanarul Mahavira. Moartea inteleptului, dar mai ales aflarea vestii ca regele poftea iubirea si trupul Navamalikai il determina sa  inceapa o lupta cu el insusi si cu forte de neinvins, vrand s-o rapeasca pe femeia iubita. Insa planurile ii sunt brusc curmate si este luat prizonier de ostasii cumplitului rege care il schingiuiesc intr-un mod inuman pana la moarte. Sfarsitul fizic il surprinde in momente de chin, dar sfarsitul sufletului il poarta pe carari linistite: “ sufletul avu senzatia unei usurari inaltatoare(…) Intre doua lumi, sufletul gol se scufunda in nesfarsitul singuratatii.”

Cel de-al doilea capitol, intitulat “Isit” culmineaza cu nasterea fiului nomarhului Senusret din About si a sotiei acestuia Merit, numit Unamonu. La o varsta frageda acesta este casatorit cu sora lui, Neferura, urmarind continuitatea neamului si  pastrarea sangelui familiei curat. Moartea tatalui sau il determina sa inceapa indata a-si cladi Casa Vesniciei. La scurt timp primeste vestea ca faraonul din Nu-ptah murise. Se hotaraste sa plece indata la inmormantarea celui ce a fost rege si la incoronarea celui nou, fiind insotit de Neferura. Este gazduit in Casa Faraonilor, iar dupa ceremonia de inmormantare asista la ospatul dat in cinstea numirii lui Dadefra ca rege. Acesta apare insotit de femeia inimii sale Isit, iar cumplitul moment ii aduce tanarului in fata intregul inteles al existentei sale, iubirea asteptata parca dinainte de a se naste si un sentiment de “spaima care totusi ii mangaia sufletul”. Frumoasa Isit cuceri nu doar inima lui Unamonu ci a intregului oras, univers, domnind ca o zeita peste intreg regatul lui Dadefra. Se creaza o scurta legatura intre cei doi prin Neferura, care se intalneste repetat cu Isit si prin care cei doi comunica fara ca sotia nomarhului sa banuiasca ceva. “Stapana Gingasiei” cum este numita de rege suspina si ea dupa Unamonu, realizand insa ca poarta iubirii lor e inchisa pe veci. Dupa intoarcerea in Abotu , trecura sase ani in care Unamonu fu ispitit de singuratate si de dorul dupa jumatatea sufletului sau. Neferura se intalni din nou cu Isit care ii transmise nomarhului ca intr-adevar ea era talismanul nemuririi lui, hotarand sa o smulga pe aceasta cu orice prêt din temnita iubirii faraonului. Se aliaza cu regale Kafra, un mare dusman al faraonului si impreuna pornesc un razboi al iubirii si al razbunarii., care dureaza un an si jumatate dar care il infrange definitive pe Dadefra. Acest fapt ii deschide parca tanarului calea spre temnita lui Isit, calea spre implinirea fericirii divine. Insa oastea faraonului pazea inca cu strasnicie acest loc sfant, iar crudele sageti ale acestora il strapung pe Unamonu, aducandu-i un dureros sfarsit departe de bratele femeii iubite. “Suflteul izbucni ca dintr-o inclestare purificatoare(…) ca o chemare neobosita care indurereaza singuratatea”.

Al treilea capitol, “Hamma” surpinde viata lui Gungunum fiul lui Nim-Utumu si Pidur-Libur din Babilu. Baiatul este dat in grija sclavului Ululai cu care devine in scurt timp prieten. De mic era atras de tainele scrisului, fiind totodata dezgustat de razboi, de lupte si de sange. Inteleapta lui pasiune pentru tablitele inscriptionate il face pe tatal sau sa-l trimita la Borsippa sa invete sfintele semen de la insusi ocrotitorul Nabu. Inainte sa plece insa, ia parte la Sfanta Sarbatoare Akiti, un moment plin de insemnatate si interes pentru tanarul Gungunum. Atmosfera acelei sarbatori era agitate, infatisand “o lume ca nisipul marii in curtea cea mare”. Acolo o intalneste pe cea pe care sufletul sau o cauta de o vesnicie. Hamma, fiica batranului Ahnuri era “o fetita de vreo doisprezece ani(…) o fecioara zirmasitu”, a carei gingasie il fulgera adanc pe baiatul lui Pidur-Libur. Simtea ca dragostea dintre ei era ceva firesc, un sentiment care dainuia de secole asteptand sa se implineasca. Soarta insa ii trimite pe cei doi departe unul de celalalt. Tanara fecioara paraseste orasul, iar Gungunum ajunge duspan in casa femeii lui Samsu-Iluna.Acesta pleaca mai apoi spre Nippur spre a gasi tablitele lipsa din biblioteca regelui. In acest timp orasul este cucerit de ostile maleficului Iluma-Ilum, iar Gungunum este luat prizonier. Astfel tanarul afla ca Hamma traieste in casa femeilor regelui, dorindu-si din tot sufletul sa o revada. Este insa ucis inainte, din porunca insetatului de sange, Iluma-Ilum. “Sufletul rataci un rastimp parca si-ar fi incercat zborul spre o lume noua(…) crestea constiinta nedesavarsirii care se transforma in simtamantul singuratatii dureroase”.

Cel de-al patrulea capitol infatiseaza povestea lui Axius, fiul lui Nagidius si al Lolliei, cetateni ai romei. Baiatului ii placeau de tanar povestile si invataturile despre zei si il atragea in mod deosebit marea. Iubea cititul si dispretuia razboiul sau luptele. In adolescenta, dupa moartea singurului sai frate Nonius, primeste soarta familiei in mainile sale. Este logodit cu Chrisilla Autronia, fiica de zece ani a lui Publius Antronius, insa este nevoit sa plece la oaste dupa moartea imparatului, intorcandu-se abia cand tatal sau e pe moarte. Vru sa studieze filozofia si sa gaseasca raspuns la intrebarile ce-l framantau. Simte ca sufletul sau nu are liniste, este confuz si crede ca-si va gasi alinare intr-o casnicie cu Chrysilla Autronia. Dupa nunta aceasta da nastere mai multor copii si viata lor este una fericita. Intr-o zi pe cand citea in biblioteca fu interupt de o sclava pe nume Servilia, care il vrajeste cu totul pe tanarul roman , abia stapanindu-se sa o ia in brate. Cu toate ca este cuprins de dragoste, furia il determina s-o biciuiasca crud. Se hotaraste sa plece spre Orient intr-o calatorie care urma sa-l ajute s-o uite. Insa imaginea fetei il urmareste ca o naluca peste tot. Intors la Roma ii marturiseste sotiei iubirea pentru Servilia, care cuprinsa de gelozie o ucide. Tristetea pune stapanire pe sufletul lui Axius care manat de forte nevazute si desprinse parca dintr-o alta lume, se sinucide. “Sufletul slobozit din inclestarea materiala se inalta vertiginous ca spre o tinta sigura(…) sovaie ca in fata unei immense porti inchise”.

Capitolul cinci abordeaza tema iubirii interzise de religie. Hans, un tanar dintr-un satuc pe nume Odenhein este trimis inca din primii ani ai copilariei la o manastire sa studieze tainele dumnezeirii si sa duca o viata lipsita de pacat. Acolo, anul de noviciate este cel mai greu, plin de ispite, si de incercari cumplite. Mai tarziu incepe scoala: cititul, scrisul socotitul si atunci cand vine vremea este calugarit si numit Adeodatus. Curand chiar si lumea manastirii il dezgusta si se retrage singur intr-o chilie a meditatiei. Mai tarziu pleaca intr-o calatorie spre Mains pentru a le vorbi oamenilor de Apocalipsa ce se apropia. Acolo sta in preajma unui anahoret care il ajuta sa-si gaseasca linistea. Se intoarce la manastire cu inima impacata, continuandu-si viata in post si rugaciune. In acea vreme lumea era ingrozita de venitrea sfarsitului lumii, iar calugarul se hotaraste sa plece in Roma, departe de lacasul sfant al manastirii. Acolo este ispitit in somn de diavol, incepe sa o vada pe Fecioara Maria ca pe orice alta femeie si sfarseste crud, doborat de Satana in propria chilie. “Sufletul ca o tremurare luminoasa se inalta vertiginous spre sfere tot mai transparente(…) si despartea existentele in liniile infinitului”.
Penultimul capitol ne pune fata in fata cu viata tanarului Gaston Puhen, un francez dintr-o familie de farmacisti. De mic, parintii doreau ca el sa devina preot, insa baiatul nu avea inclinatii pentru asa ceva. Dupa ce trece de adolescenta este sfatuit sa devina farmacist si sa duca traditia familiei mai departe, insa refuza vehement. In timpul revolutiei franceze se imprieteneste cu Robespierre. Toti colegii lui iau parte la revolutie insa el prefera sa stea deoparte de lupte si sange. Ajunge sa studieze medicina la Paris, fara insa a fi atras de aceasta meserie. Afla mai tarziu ca tatal sau era pe moarte si se intoarce sa-l salveze. Cu trecerea anilor i se ofera un post de jurat in tribunalul prietenului sau Lebon. Aici condamna multi oameni la moarte fara remuscari, insa in clipa in care un grup de calugarite si preoti sunt pe cale sa fie ghilotinati se indragosteste brusc de una dintre acestea, numita Yvonne. Sentimentele de neinteles dintrei cei doi il determina s-o apere in fata acuzatorilor fapt care duce insa la propria-i condamnare. Ghilotinarea fete are loc, si imediat dupa aceasta Gaston ii urmeaza soarta. “Sufletul se lumina ca scoa dintr-un intunerec inabusitor(…)singuratatea se impletea cu razele sperantelor…”
Ultimul capitol al romanului “Adam si Eva” aduce in discutie nasterea si copilaria lui Toma Novac. Mama lui moare cand ii da nastere, iar tatal sau, Petre Novac este un om foarte bogat al vremii. De mic, baiatul este in centrul atentiei, mereu inconjurat de dragoste. Dupa moartea tatalui, primeste toata averea acestuia insa este lasat in grija tutorelui Brebenaru. Mai tarziu urmeaza facultatea de filosofie.Iubea cartile si se afunda in lectura de fiecare daca cand avea ocazia. Universul lui este guvernat de fraza: “cine se naste trebuie sa moara”. Cu trecerea timpului petrece sapte ani in Germania, unde este doctor in filosofie, apoi trece prin Paris, Anglia si New York, intorcandu-se intr-un sfarsit acasa. La intoarcere ajunge ofiter de rezerva in razboi. Familia Brebenaru insista sa-l casatoreasca insa el refuza intrucat nu vrea sa se grabeasca. La o petrecere se imprieteneste cu Tudor Aleman, un om “cumsecade, dintr-o familie buna cu relatii multe”. Dupa nenumarate discutii cu batranul intelept, cuvintele acestuia il urmaresc peste tot, intr-un mod bizar. Adesea devine ironic cu el, confuz si chiar neincrezator. Tudor Aleman isi sustinea idea celor sapte vieti ale omului si a rolului lor esential. “In viata a saptea barbatul trebuie sa intalneasca pe femeia care intrupeaza perechea lui sufleteasca si sa se uneasca negresit cu ea”.Nici certitudinea propriei existente nu exista in lume, iar limitarea ei doar la cuvinte este pierdere de timp. Batranul ii explica de ce se simte el atras de meleagurile orientale, punand acest lucru pe seama trecerii sufletului lui acolo in alte vieti. Intr-o zi se intalneste cu cea pe care o astepta in adancul sufletului, lumina tainica care il infioara pana in temelii. Este convins ca ea, Ileana inseamna iubirea adevarata si jura s-o regaseasca curand. Revederea le-a adus imbratisari si sarutari pline de emotie. Se iubeau fara sa se intrebe de ce si simteau ca se cunosc inca de la inceputurile universului. Ajunge sa se imprieteneasca si cu sotul ei, facandu-i astefel vizite regulate. Ileana ramane insarcinata  si se hoataraste sa-l paraseasca pe Poplinski. Isi fac planuri impreuna, vor sa plece in Italia, departe, unde iubirea lor urma sa se implineasca. Insa gelozia sotului Ileanei ii este fatala tanarului filozof pe care il impusca.
“Sfarsitul” romanului lui Rebreanu incheie ciclul vietilor acestui suflet ratacitor. In clipa mortii Toma Novac isi priveste intr-o strafulgerare toate cele sapte vieti. Mahavira, Unamonu, Gungunum, Axius, Adeodatus si Gaston ii sunt dintr-o data mai familiari ca oricand, se desprind din inconstientul lui, unindu-si fortele in universul vesniciei. Ultima iubire a sufletului se implineste prin nasterea copilului Ileanei: “rodul material al acestei uniri vi fi animat de asemenea de un suflet care isi incepe a saptea existenta materiala”.
Adam si Eva este un roman al iubirii filozofice, o expunere a sentimentelor sufletului si o culegere de ganduri religioase. Tot universul este guvernat de dragoste. In literatura aceasta este un sentiment fundamental in dependenta cu citatul biblic: “daca dragoste nu e, nimic nu e”!